Detalii

Galați este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Este singura localitate din România decorată cu Crucea de Război Franceză, respectiv Italiană, după rezistența eroică a românilor din oraș împotriva bolșevicilor și-a Puterilor Centrale deopotrivă. Se află în apropiere de frontiera triplă sudică cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ, municipiul numără 249.432 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior, din 2002, când fuseseră numărați 298.861.

Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, o importantă arteră comercial-fluvială europeană. Viața economică s-a dezvoltat în jurul Șantierului Naval, Portului Fluvial, în jurul Combinatului Siderurgic și a Portului Mineralier.

Etimologie
Descoperirea tezaurului de la Barboși, format din 3.700 de monede de argint cu inscripționările grecești Gallati și Kallatiasy, ar înclina balanța către teoria susținută de Vasile Pârvan și Carl Petsch, care are la bază numele provinciei romane Galatia din Asia Mică. Kallatiasy ar aduce mai degrabă cu Callatis (Mangalia), colonia greacă din Dobrogea care a fost centru de emisii monetare. În privința provinciei romane Galatia din Asia Mică, este valabilă aceeași remarcă. Totuși, etimologia toponimului nu poate fi legată de circulația monetară[necesită citare]. Însă de aici au plecat misionarii creștini care au participat la convertirea la creștinism a populației din fosta Dacie. Astfel, în anul 313, împăratul Constantin cel Mare a înființat un vicariat condus de vicarul Cocceius Galatus. A luat ființă și o colonie numită Galati.[necesită citare] Evenimentul este confirmat de o piatră funerară a unui cetățean roman din Histria datând din anul 157 d.Hr. O altă ipoteză, mai puțin plauzibilă, este legată de numele celților gali, care în antichitate ar fi trecut prin zonă în drumul spre Galatia din Asia Mică.

Potrivit unei alte ipoteze, toponimul Galați (împreună cu toponimul Calafat) reprezintă o adaptare a denumirii turcești pe filieră dialectală pecenegă sau cumană a cuvântului arab kala'at "cetate, fortăreață"[5] (vezi comparativ cuvintele kala, kale și kula "culă" din limbile turcice contemporane).

O altă ipoteză ar fi cuvântul grecesc γαλάζιο (galázio) "azur"; întemeietorii așezării ar fi putut fi coloniști greci antici originari proveniți din coloniile situate în Dobrogea.

Având în vedere că topicul Galați este destul de răspândit în România, ipoteza cea mai plauzibilă este cea a lui Ioan Bogdan. Caracterul comun al acestei denumiri se putea forma doar pe baza unui onomastic slavo-român „Gal” căruia i s-a adăugat sufixul „aț”, formă destul de răspândită în slava meridională. Rădăcina „Gal” aparține fondului de cuvinte slave, având sensul de „murdar” sau „noroi”, care, ulterior, a suferit o transformare semantică, căpătând înțelesul de „negru”. Astfel, adjectivul „Gal”, prin sufixul „aț” s-a substantivizat.[6]

Galațiul mai este cunoscut drept Kalas în turcă, Γαλατσι în greacă și גאלאץ în ebraică.

Istorie

Preistorie

Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni, unelte confecționate din silex și os, datând din neolitic. Tot în această zonă, de data aceasta pe malul sudic s-a descoperit un sceptru de piatră aparținând culturii Coșlogeni din perioada de sfârșit a Epocii Bronzului.

Cele mai vechi urme arheologice datează din neolitic, mai precis din epoca fierului. În vatra orașului s-au găsit vârfuri de săgeți din fier provenite dintr-un mormânt tumular datând din secolul IV î.Hr. La Barboși au fost descoperite vase grecești, datând din secolul V î.Hr. Barboși au fost o importantă davă dacică, cetate fortificată ce a durat aproape 500 de ani. Aici s-a descoperit și un sanctuar asemănător celui de la Sarmizegetusa.

Antichitate

Calada (Galați) localizată pe teritoriul Țaratului Vlaho-Bulgar
Orașul s-a dezvoltat pe bazele unei străvechi așezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării care, începând cu perioada celor două războaie cu romani purtate împotriva dacilor, în 101-102 și 105-106, va cunoaște influența civilizației romane, devenind dependentă, probabil, de castrul roman învecinat de la Barboși, ca și în multe alte cazuri întâlnite în provincia romană Dacia. Noua așezare daco-romană formată în vadul Dunării, localizată în secolul III d. Hr. undeva la sud de locul actualei Biserici Precista, dar care a fost, în timp, nimicită de apele fluviului care străbat malul stâng.

Descoperirile făcute în ultimii ani dovedesc continuitatea așezării din Vadul Dunării în secolele VII-XI: tezaurul de la Galați format din 12 monede de argint bizantine emise între anii 613-685, mormântul cuman din partea vestică a Bisericii Precista precum și o monedă bizantină din vremea împăratului Mihail IV Paflagonianul (1034-1041). Aceste descoperiri demonstrează că Galați datează din perioada anterioară întemeierii statului moldovean.

După Epoca Medievală

Primul sigiliu al târgului Galați - secolul XV
Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Galați a crescut în importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august 1484, orașul rămânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerțul intern, dar și în cel polono-turc.

Hatmanul Mazepa a fost înmormântat la Galați la biserica Sf. Gheorghe, care era închinată la Ierusalim. Biserica Sf. Gheorghe din Galați a fost ridicată „prin osârdia dumnealui Hagi Mihalache în timpul lui Istrate Dabija Voievod, în anul 7172, deci 1664, aprilie 1”, așa cum reiese din inscripția bisericii. La construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman de la Barboși (cartier al Galațiului), iar ctitorul, probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazepa a fost înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un mormânt cu boltă construit din cărămizi. După înfrângerea lui Dimitrie Cantemir de la Stănilești, tătarii jefuiesc și incendiază Galații iar biserica Sf. Gheorghe este prădată.[7] Se pare că mormântul lui Mazepa a fost refăcut și deranjat de mai multe ori până când i s-a pierdut urma, o dată cu demolarea Bisericii Sf. Gheorghe în 1962.[8] În zilele noastre două cartiere (Mazepa I și II) din municipiu poartă numele hatmanului Mazepa, iar într-un parc de pe strada Basarabiei i s-a ridicat o statuie.

În 1789, în timpul războiului ruso-turc din 1789 - 1791, Galați a fost incendiat de către armatele generalului rus Mihail Kamensky, aceasta fiind una dintre numeroasele pustiiri îndurate de oraș în războaiele ruso-turce din sec. XVIII și începutul secolului al XIX-lea. În ciuda acestor perioade grele, comerțul și navigația se dezvoltă în așa fel încât Rusia înființează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franța și Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805. În 1850, SUA își deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858, prin decizia președintelui american James Buchanan de a-și numi un consul la Galați. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galați. Mai mult decât atât aici se făcea un important comerț de tranzit cu țările germane. Construcția de nave militare de mari dimensiuni era o importantă activitate economică a orașului, în acest sens un călător prin Țările Române, abatele Bošković, afirmă că: „Am văzut acolo o corabie foarte mare, de felul acelora cărora turcii le spun caravele, care se află pe șantier, gata să fie lansată la apă. Fusese comandată de Isaac-aga, vameșul cel mare al Constantinopolului. Vasul era foarte mare, șaptezeci de pași pe șaptesprezece și încărcată cu optzeci și patru de tunuri de bronz.”

În Moldova mică

Începuturile secolului XIX găsește Galați total implicat în evenimentele deosebit de importante ale vremii. Astfel, numele orașului este strâns legat de începuturile mișcării eteriste în Țările Române. Acțiunea de la Galați, așa cum este cunoscută de istorici, reprezintă un șir de evenimente petrecute în portul dunărean, de la înființarea primei eforii din Principate în acest oraș, culminând, în februarie 1821, cu măcelărirea supușilor otomani din Galați. Acțiunea de la Galați trebuie considerată și plasată în rândul momentelor importante care au determinat evoluția mișcărilor anului 1821. Masacrul de la Galați, repetat curând în alte orașe ale Moldovei, avea să deschidă, în fapt, un lung deceniu de confruntări greco-otomane. Continuarea acțiunii va demonstra din plin temeinicia motivelor care impuseseră alegerea portului dunărean printre centrele principale ale insurecției eteriste.

În 1837, Galațiul dobândește statutul de port liber, iar după războiul Crimeei din 1854 - 1856 devine, împreună cu Sulina, sediu al Comisiei Europene a Dunării. Prealabil Unirii Principatelor din 1859, orașul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza, născut la Bârlad, ales ulterior ca domnitor în Moldova și în Țara Românească. Reședința sa, situată pe Strada Al. I. Cuza, în apropierea gării orașului, găzduiește în prezent un muzeu.

După Unirea Principatelor

După Unirea Principatelor, dezvoltarea orașului s-a accelerat. S-au înființat noi școli primare și s-a deschis, la 26 octombrie 1864, Școala superioară de comerț "Alexandru Ioan I", iar în anul 1867 s-a înființat una dintre cele mai vechi instituții de studiu liceal din țară, Liceul „Vasile Alecsandri”. De la câteva fabrici în 1870, s-a ajuns la 41 în 1908. Ștefan Zeletin, în lucrarea sa Burghezia română, nota că: „În procesul de naștere a Românei moderne trebuie să se deosebească două mari curente: unul zgomotos dar superficial, anume al ideilor liberale care pleacă de la Paris spre București și Iași; altul tăcut dar adânc, care pleacă de la Londra spre Galați și Brăila: e curentul economiei capitaliste engleze.” Activitatea comercială s-a dezvoltat și din cauza exportului masiv de cereale, poziția importantă pe care o avea portul Galați în exportul țării fiind remarcată și de consulul Franței din oraș care, la 8 aprilie 1870, nota că: „portul Galați a devenit antreprenorul general al cerealelor pe care Moldova le exportă pe Dunăre și Marea Neagră în Anglia, Franța și Italia”. Se recunoștea că înflorirea orașului se datora regimului de oraș „porto-franco”, însă la 22 decembrie 1882 acest statut a fost înlăturat.

Totuși, între anii 1900-1914, orașul desfășura un considerabil comerț de cereale și cherestea, în care se implicau și reprezentanții celor 16 consulate străine din oraș. O revoltă țărănească a izbucnit în regiune în 1907, aceasta fiind înăbușită de armata română. În 1911, la Galați se dezvelește prima statuie din țară a poetului Mihai Eminescu.

Perioada interbelică

În perioada interbelică, (dar și înainte), Galațiul a fost reședința județului Covurlui, mai apoi a Ținutului Dunării odată cu reorganizarea administrativă a lui Carol al 2-lea, după model italian. Orașul a cunoscut o înflorire deosebită, devenind, la recensământul din 1930, din punct de vedere al populației, aproximativ 112.000 de locuitori, al cincilea oraș al țării, fiind devansat doar de București, Chișinău, Iași și Cernăuți.

Al doilea război mondial

În timpul celui de-al 2-lea război mondial, Galațiul a fost bombardat de aviația rusă și apoi de cea germană, centrul istoric fiind distrus aproape în întregime, "gara de călători", o clădire impunătoare, inaugurată de regele României în data de 13 septembrie 1872 fiind distrusă la fel ca și multe alte clădiri istorice.

Perioada comunistă

Galațiul în 1973
În 1952 devine reședința regiunii Galați, ca mai apoi să devină reședința actualului județ Galați. Din 1965 cunoaște o nouă înflorire, o dată cu începutul funcționării combinatului siderurgic, considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de Est.