Detalii

Sfântu Gheorghe (în maghiară Sepsiszentgyörgy, în germană Sankt Georgen) este municipiul de reședință al județului Covasna, Transilvania, România, format din localitatea componentă Sfântu Gheorghe (reședința), și din satele Chilieni și Coșeni. Are o suprafață de 7.292 ha.

Istorie

Prima atestare documentară este din anul 1332, însă descoperirile arheologice fac dovada existenței umane încă din neolitic (Noua, Monteoru, Schneckenberg), apoi din epoca bronzului și a culturii Sântana de Mureș-Cerneahov, săpăturile din 1883 făcute în locul numit Dealul Fragilor atestând acest lucru. Tot aici au fost descoperite în 1943 două morminte, unul de inhumație și altul de incinerație, aparținând epocii dacice. În anul 1946, săpăturile făcute pe malul stâng al pârâului Debren[5] au scos la lumină resturi de construcții din zid de piatră și mortar, fragmente de cărămidă și țiglă, obiecte de ceramică și morminte de incinerație din epoca romană. Urmele aparțin așezării daco-romane din secolele III-IV (Cod LMI CV-I-m-A-13031.01). Pe malul pârâului Porumbele s-a descoperit ceramică și un pandantiv de bronz din secolul al IV-lea. La marginea sudică a turnului pe care se găsește biserica fortificată reformată, au fost descoperite gropi circulare conținând ceramică din secolul al X-lea.

Importanța localității Sf. Gheorghe, situată la confluența drumurilor de legătură dintre Transilvania și Moldova, a crescut după secolul al XV-lea, când a fost ridicată la rang de târg (1461). În secolul al XVII-lea orașul a suferit din cauza a două invazii, în 1658, a tătarilor și, în 1661, a otomană, ambele fiind devastatoare.

În 1880 Sf. Gheorghe a înglobat satul Szemerja, astăzi cartier al orașului și purtând același nume. Primele întreprinderi au apărut relativ târziu. În 1879 a fost construită prima fabrică de textile, iar în 1899 a fost inaugurată fabrica de țigarete. În 1877 a început electrificarea orașului, operațiune finalizată în 1907. În 1891, odată cu terminarea tronsonului până la Sfântu Gheorghe al căii ferate Brașov–Târgu Secuiesc, orașul a fost racordat la rețeaua feroviară. La 4 aprilie 1897 a fost dată în folosință calea ferată Sfântu Gheorghe–Miercurea Ciuc, astfel încât orașul Sf. Gheorghe a devenit nod feroviar.

Primele date referitoare la învățământul primar provin din secolul al XVII-lea, iar la cel liceal de la mijlocul secolului al XIX-lea. În 1892 a început activitatea primului institut pedagogic pentru educatoare din Transilvania, ulterior denumit Institutul Pedagogic de Stat.

În 1968, în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a României, Sfântu Gheorghe a devenit reședință de județ, iar în 1982 municipiu.

Administrație

Municipiul Sfântu Gheorghe este administrat de un primar și un consiliu local compus din 21 consilieri. Primarul, Árpád-András Antal, de la Uniunea Democrată Maghiară din România, este în funcție din 2008.

Geografie

Orașul este situat în Depresiunea Brașovului , în partea de sud-est a Transilvaniei, pe ambele maluri ale Oltului, la o altitudine de 550 m. Se află la intersecția câtorva drumuri, cel mai important fiind DN12 ce leagă municipiul Brașov de municipiul Miercurea Ciuc. Condițiile de relief și climă au oferit un cadru favorabil dezvoltării acestei localități.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2011 populația municipiului Sfântu Gheorghe se ridica la 56.006 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 61.543 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (73,62%), cu o minoritate de români (21,08%). Pentru 4,32% din populație apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional majoritatea locuitorilor sunt reformați (35,67%), cu minorități de romano-catolici (31,7%), ortodocși (18,85%), unitarieni (5,49%) și evanghelici-luterani (1,2%). Pentru 4,59% din populație nu este cunoscută apartenența confesională.[7]