Detalii

Târgu Ocna (în maghiară Aknavásár, în germană Stadt Okna) este un oraș în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Poieni, Târgu Ocna (reședința) și Vâlcele.

Așezare

Orașul se află în sud-vestul județului, pe malurile râului Trotuș, acolo unde acesta primește apele afluenților Slănic și Vâlcele, și unde intră în depresiunea Tazlău-Cașin. Este străbătut de șoseaua națională DN12A, care leagă Oneștiul de Miercurea-Ciuc. În localitatea Târgu Ocna, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN12B, care duce la Slănic-Moldova și tot DN12A se intersectează acolo cu șoseaua județeană DJ116, care o leagă spre sud de Pârgărești și Oituz (unde se termină în DN11) și spre nord de Bârsănești (unde se termină tot în DN11).[4] Prin comună trece și calea ferată Adjud–Comănești–Siculeni, pe care este deservită de stația Târgu Ocna și de haltele de călători Saline și Cireșoaia.

Geografie

Orașul Tîrgu Ocna este adăpostit într-un golf depresionar străjuit din trei părți de Munții Nemirei în S și SV , Munții Berzunțiului în V și dealurile subcarpatice în N.

Relieful montan este reprezentat prin munți și măguri, cu altitudini ce scad de la de la V la E. Altitudinea minimă, de 250 m și se întâlnește în partea de E a orașului, în lunca Trotușului, iar cea maximă, de 320 m, la poalele Muntelui Măgura, către valea Slănicului.

Partea de N-E a orașului aparține zonei subcarpatice fiind alcătuită din formațiuni tinere. Această zonă este marcată prin două elemente distincte: golful depresionar (culoarul Trotușului) și dealurile subcarpatice.

Zonă cu o structura geologică complexă, se caracterizează printr-o diversitate de resurse ale subsolului: sare și săruri de potasiu, petrol, izvoare minerare, materiale de construcție, etc.

Zăcămintele de țiței și gaze naturale sunt cantonate în gresia de Kliwa din zona externă a flișului: Păcuri, Mosoare (Poieni), Beleleu.

De la V către E se succed unitatea flișului carpatic și zona neogenă subcarpatică. Flișul carpatic este alcătuit din formațiuni paleogene dispuse în pânze (de Tarcău în SV și de Kliwa în rest). Râul Trotuș a modelat terase în rocă pe ambele maluri (sectoarele “Răducanu”, “Spital”, Terasa “Podei”).

Spre N și E această zonă este ocupată de formațiuni neogene subcarpatice cuprinzând o unitate cutată (miocenă) și altă necutanată (sarmato-pliocenă). Sunt depozite de molasă alcătuite din marno-argile, gresii și conglomerate (pe malul Slănicului), marne cu intercalații de gipsuri (în Vâlcele), argile (pe Podei), pietrișuri și nisipuri (pe malurile Trotușului).

Zăcămintele de sare au fost tectonizate și laminate sub greutatea pânzei de Kliwa și se află sub formă de lentilă în depozitele de gresii și marno-argile (miocen). Masivului de sare de pe Vâlcica i se asociază și săruri de potasiu în zona Gălean. Legate de formațiunile salinifere sunt și numeroasele izvoare cu ape mineralizate din Parcul Măgura (fost Nastasache) și izvorul sărat din Galean.

Râul Trotuș traversează orașul pe o distanță de 7 km de la V la E. După ieșirea din defileul de la Cireșoaia, unde vale este îngustată și adâncă, Trotușul primește ca afluenți Slănic și pârâul Vâlcica. Lacurile sunt reduse că număr și dimensiune: pe Muntele Măgura, la Stupina și Fețele Târgului. Mai recent, în anii 70', în marginea de E a parcului Măgura, s-a format un lac cunoscut sub numele de “Lacul fără fund“ sau “Groapa lui Burlacu” datorită scufundării unei sonde de saramură.[5]