Detalii

Moinești (în maghiară Mojnest) este un municipiu în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Găzărie și Moinești (reședința).

Așezare
Municipiul se află în partea de nord-vest a județului, pe malurile Tazlăului Sărat și ale afluentului acestuia, pârâul Gâzu. Este străbătut de șoseaua națională DN2G, care îl leagă spre sud-vest de Comănești (unde se termină în DN12A) și spre est de Bacău (unde se termină în DN2). Din acest drum, la Moinești se ramifică șoseaua județeană DJ117, care duce spre sud-est la Poduri, Berzunți și Livezi (unde se termină în DN11).[4]

Prima atestare documentară a orașului datează din anul 1467, iar în lucrarea Descriptio Moldaviae, savantul umanist Dimitrie Cantemir menționează satul Moinești în preajma Tazlăului Sărat. În 1832 este atestat un târg pe teritoriul actual al municipiului. În această perioadă s-a format în târg o comunitate evreiască puternică, ce a rezistat până la instaurarea comunismului. Printre evreii născuți în Moinești se numără Moșe David Iancovici, Mordechai Bernstein, Tristan Tzara și Moses Rosen, fost șef-rabin al cultului mozaic din țară.

Din orașul Moinești a emigrat, în 1882, primul grup de evrei sioniști care a inițiat colonia evreiască Roș Pina în Palestina.[7]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Moinești avea statut de comună rurală, reședință a plășii Muntelui a județului Bacău și era formată din satele Târgușorul-Moinești, Lunca-Moinești, Pârâul-Moinești și Dealu Mare, având în total 3777 de locuitori. În comună existau 15 fabrici de petrol, un herăstrău de apă, o fabrică de lumânări de stearină, o fabrică de prelucrare a lemnului, o școală de băieți deschisă în 1862, una de fete deschisă în 1867 și una evreiască, două biserici ortodoxe și una catolică, iar principalul proprietar de pământ era „Societatea de comerț și industrie a petroleului Moinești-Tazlău-Solonțul”.[8] La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului mai funcționau și comunele Văsâești (în aceeași plasă) și Valea Arinilor (în plasa Trotușul a aceluiași județ). Comuna Valea Arinilor era alcătuită din satele Lucăcești (reședința), Valea Arinilor, Tazlău, Chiliile, Asău și Gârlele, cu o populație totală de 2833 de locuitori. Existau și aici 16 fierăstraie de apă, 14 fabrici de petrol, o fabrică de cherestea cu aburi, două școli mixte (la Lucăcești și Valea Arinilor) și cinci biserici (una în fiecare sat cu excepția satului Gârlele).[9] Comuna Văsâești avea în compunere satele Văsâești, Leorda, Vermești, Urminișu (Hângani) și Șipoteni, având în total 1911 locuitori; aici erau o școală mixtă deschisă în 1885 la Văsâești și patru biserici (una în fiecare sat).[10]

Anuarul Socec din 1925 consemnează trecerea comunei Moinești în rândul comunelor urbane, având 4950 de locuitori și fiind reședința plășii Comănești.[11] Comuna Valea Arinilor își schimbase denumirea în Lucăcești, după cea a reședinței, și rămăsese cu satele Gârlele Găzăriei, Lucăcești, Tazlău de Sus, Valea Arinilor și Bolătău (după speararea satului Asău pentru a forma o comună de sine stătătoare), sate ce aveau o populație totală de 3580 de locuitori.[12] Comuna Văsâești avea 3414 locuitori în satele Glodurile, Hângani, Leorda, Șipoteni, Văsâești și Vermești.[13]

În 1931, comuna Văsâești fusese desființată, fiind împărțită între comuna Comănești (satele Glodurile, Vermești, Șipoteni și Leorda) și orașul Moinești (satele Hângani și Văsâești).[14]

În 1950, Moinești a devenit oraș raional, reședință a raionului Moinești din regiunea Bacău. În 1964, comuna Lucăcești a fost desființată și ea, orașului Moinești revenindu-i satul de reședință al acesteia.[15] În 1968, orașul a pierdut statut de centru administrativ, devenind oraș al județului Bacău, reînființat. Satele Albotești, Dealu Mare, Hângani, Lucăcești, Lunca și Văsâești au fost atunci desființate și comasate cu localitatea urbană Moinești, satul Găzărie (fost Gârlele-Găzăriei) rămânând singura localitate distinctă aparținătoare orașului.[16][17] Orașul a fost declarat municipiu în 2001.[18]