Detalii

Bacău (supranumit și „orașul lui Bacovia”^[5]) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Este situat pe râul Bistrița, pe care în oraș există două centrale hidroelectrice (Bacău I și Bacău II) ce acoperă o parte a consumului local de energie electrică.^[6] Suprafața municipiului este de 43 km², iar populația este de 144.307 de locuitori (2011). Orașul este traversat de drumurile europene E85 și E574 ce fac legătura cu Bucureștiul, cu nordul țării și cu Transilvania. Pe calea feroviară legăturile naționale și internaționale se realizează prin rețeaua CFR. Bacăul dispune de un aeroport internațional ce asigură curse regulate către diferite destinații naționale și europene.

Istoricul Victor Spinei a publicat o listă a numelor proprii de origine cumană sau pecenegă în care apare Bako. Bako este un nume care se regăsește și în alte limbi: pecenegă, maghiară, turcă etc.^[9] Tazlău, Tarcău, Asău, Bârlad, Tecuci, Berheci, etc. sunt considerate denumiri de origine cumană. Uz și Oituz sunt atribuite uzilor, un alt popor migrator. Istoricul Nicolae Iorga a fost de părere că denumirea orașului Bacău este de origine maghiară, precum numele Adjudului și Sascutului.^[10]

Expresia a-și găsi Bacăul, cu semnificația a da de bucluc, a fost explicată de Bogdan Petriceicu Hasdeu ca fiind o aluzie la neplăcerile pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru vamal pentru tot ce intra din Muntenia și Transilvania. După Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), numele provine din limba maghiară bakó „călău”. După DER, este vorba cu mai multă probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, fiind o interpretare umoristică a numelui orașului, prin intermediul cuvântului din limba maghiară.^[11]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, printre bătrânii orașului și ceangăi, în special din satele Călugăra-Mare și Luizi-Călugăra, încă mai circula legenda conform căreia în documentele vechi ale pământurilor lor ar fi existat un Bako, maghiar din Călugăra care a fugit în Ungaria, dând numele târgului. Acesta fiind prins în Ungaria și condamnat la moarte, a putut scăpa de pedeapsă dacă accepta să devină călău – vezi bakó la Wikționar – (obicei menținut până în secolul al XIX-lea în Rusia). După expirarea termenului, acesta a putut să se întoarcă în Moldova. Ulterior, și-a deschis o crâșmă pe drumul spre Roman, cunoscută drept „crâșma lui Bako”, devenind un reper.^[12]

Ion Antonescu a ordonat la data de 6 martie 1943 cu adresa nr. 116.212 efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităților din județele Moldovei în cadrul uniformizării localităților din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea orașului Bacău, în Gura Bistriței. Vizate de schimbări erau și alte localități din județ: Asău, Agăș, Tamași, Pustiana, etc.^[13][14]

Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Edwige Bestazzi – delegată a Institutului de Cultură Italiană, la începutul secolului XX - mărturisește că Bacăul era trecut pe o hartă pictată chiar în Palatul Primăriei Florența, sub numele de Bacovia. Acest lucru nu este de mirare, având în vedere că la doar câțiva kilometri de Bacău, la Sărata, romanii extrăgeau sare, iar în alte localități din împrejurimi s-au descoperit vestigii daco-romane, sau chiar mai vechi, lucru ce atestă popularea acestei zone de mii de ani. La Sulta (comuna Agăș) avem urmele vechilor aurării dacice (ref), iar teritoriul Bacăului cuprindea localități ca: Letca și Leiteni, cuvinte derivate din latonă și letonă (ref), divinități din timpuri preistorice, sau Tamasidava, denumire scito-dacică.

Pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. Muzeul „Moldova” din Bacău deține o importantă colecție de documente istorice și vechi manuscrise, precum și un cap de zimbru, un exemplar unic în felul său, găsit lângă Bacău, în satul Solonț. Un Bâc exista în Basarabia, un altul în ținutul Vasluiului, iar un altul în ținutul Bârladului. Pe această temă se mai poate vedea și etimologia cuvântului Bâc în lucrările lui Gheorghe Ghibănescu,^[15] Mihai Costăchescu^[16] sau în documentele moldovenești publicate de Nicolae Iorga.