Detalii
Situată în Depresiunea Gurahonţ, în stânga văii Crişului Alb, comuna Almaş este alcătuită din 4 sate: Almaş – sat reşedinţă de comună situat la o distanţă de 97 km faţă de municipiul Arad şi din satele Cil, Rădeşti, Joia Mare având o suprafaţă administrativă de 8127 ha.
Datorită cadrului natural, activităţile umane specifice sunt: agricultura, creşterea animalelor, silvicultura, meşteşugul: prelucrarea pieilor, blănilor de oaie, teritoriul fiind caracterizat prin aşezări compacte cu laturi cuprinse între 500 mp şi 3200 mp pentru gospodării ce cuprind zone de locuit anexe gospodăreşti şi grădină.
Locuitorii comunei au următoarea componenţă etnică:
- rromi 132
- maghiari 2
- români 2914
Din punct de vedere religios, locuitorii comunei au următoarea structura:
- ortodoxă – 1769
- penticostală – 570
- baptistă – 245
Aflat in zona de sinclinal dintre doi munti (Munţii Zarandului şi Munţii Codru Moma), Almaşul are multe de oferit. Pescuitul pe Crişul Alb şi drumeţiile pot realiza un concediu perfect. „Almaş are o biserică foarte frumoasă chiar în centrul comunei care merită sa fie vizitată, o primărie nouă şi foarte frumoasă de asemenea. Pe dealul Măgura se află cea mai frumoasă cruce din judeţul Arad, numită Crucea Păcii. Este o comună aşezată pe Valea Crişului Alb, o aşezare pitorească şi plină de mister. Chiar lângă biserică se află Monumentul Eroilor, care este unic în judeţul Arad. Este de asemenea o comună cu oameni foarte gospodarişi primitori”.
Almaşul atrage prin tradiţiile şi obiceiurile populare păstrate. O destinaţie poate fi şi Schitul Buna Vestire.
Prima atestare documentară a localităţii Almaş datează din anul 1334. Satul Cil este atestat documentar în anul 1369, Rădeşti în anul 1441 şi Joia Mare în anul 1439.
Almaş (în maghiară Háromalmás, colocvial Almás, în trad. „Mereşti”) este o comună în judeţul Arad, Crişana, România, situată pe malul sudic al Crişului Alb, în Depresiunea Gurahonţ. Comuna are în componenţă 4 sate: Almaş (reşedinţa comunei), Cil, Joia Mare şi Rădeşti
Numele localitatilor aflate in administratie:
Almaş, Cil, Rădeşti, Joia Mare
Asezarea geografica:
Localitatea Almaş se află în vestul României, partea estică a județului Arad, paralela de 45°51’07” a emisferei nordice și meredianului 22°50′ în Depresiunea Gurahont, în stânga Văii Crișului Alb, la 97 km de Municipiul Arad și 60 km de orașul Brad, în apropierea de stațiunea Moneasa
Activitati specifice zonei:
Creşterea animalelor
Pomicultură
Apicultură
Exploatări forestiere
Activitati economice principale:
Prestări servicii în agricultură
Industrie textile (blănărie, cojocărie)
Obiective turistice:
Valea Rădești – cabane turistice
Fântâna Iordanului
Teiul secular din curtea Bisericii Ortodoxe
Schitul „Buna Vestire” din Almaş
Evenimente locale:
Răsună Valea Rădești – 1 mai
Zilele comunei 15-16 august
Obiceiuri de iarnă – 19 decembrie